De ce ne enervăm atât de ușor și de ce nu mai putem discuta cu cei care au opinii diferite? Cât din haosul din jur ne invadează gândirea? În primul episod al emisiunii SpotMedia „Cum supraviețuim?”, jurnalista Adriana Nedelea discută cu Radu Atanasiu, profesor de gândire critică, despre polarizare, neîncredere, responsabilitate și mecanismele prin care ne capturăm în propriile convingeri.
„Cum supraviețuim?” este o emisiune video care abordează psihologia vieții într-o lume aflată în criză. Cum ne influențează crizele gândirea, emoțiile și stilul de viață? Care sunt efectele instabilității politice, polarizării, războaielor, dezinformării și incertitudinii economice asupra psihicului nostru? Fiecare episod va aduce în discuție specialiști din psihologie, sociologie, neuroștiințe și domenii conexe, pentru a găsi explicații și soluții menite să ne ajute să înțelegem mai bine realitatea în care trăim. Emisiunea va debuta sâmbătă, 19 septembrie, pe SpotMedia.ro și pe canalul YouTube SpotMedia.ro.
„Am ajuns ca într-un autobuz încins”
Radu Atanasiu, profesor de gândire critică și decan asociat la Bucharest International School of Management, folosește o metaforă pentru a descrie situația actuală a societății: un autobuz blocat în trafic, călduros, fără aer condiționat și cu ușile închise. Într-un astfel de mediu, chiar și cele mai mici gesturi pot provoca reacții exagerate.
„Eu cred că am ajuns ca într-un autobuz încins, fără aer condiționat, cu ușile închise și care stă în trafic. Și atunci îți sare țandăra din orice. Eu cred că am ajuns la nivelul ăsta de nervi, de polarizare, și ni se datorează. Avem o responsabilitate, nu neapărat o vină.”
Atanasiu distinge între vină și responsabilitate. Deși nu putem controla tot ce se întâmplă în politică, economie sau în lume, refuzul de a recunoaște contribuția noastră ne împiedică să învățăm. Organizațiile învață din eșecuri doar dacă acceptă că anumite rezultate au fost influențate de propriile decizii. Același principiu se aplică și societății în ansamblu.
Este similar cu o scară de bloc prost administrată, unde locatarii cred că problemele sunt întotdeauna ale altora, în timp ce realitatea este că toți contribui la modul în care comunitatea funcționează.
„Tot timpul știi cine e de vină: președintele spune că vicepreședintele, vicepreședintele spune că președintele, amândoi spun că administratorul, administratorul spune că amândoi și toată lumea spune că sunt de vină ceilalți. Nu. Toată scara de bloc, pentru că ăsta este felul lor, împreună, de a-și gestiona scara de bloc.”
Responsabilitatea individuală nu se termină cu exercitarea votului. Chiar dacă doar un procent dintr-o problemă depinde de noi, este important să ne întrebăm ce putem face cu acel procent: în comunitate, relația cu instituțiile sau în spațiul public.
„Noi versus ei” ne transformă adversarul în dușman
Polarizarea nu se limitează la politică; ea a pătruns în familii, grupuri de prieteni și locuri de muncă. Oamenii fie se ceartă pe teme politice, fie evită discuțiile din teama că orice dezacord va provoca o ruptură în relații.
Acest fenomen este amplificat, conform lui Radu Atanasiu, de media și platformele sociale, care accentuează conflictele și ne împing să ne alegem o tabără. Odată ce ne-am ales partea, riscăm să devenim prizonieri ai acesteia: nu mai căutăm informații, ci doar confirmări că avem dreptate și ceilalți sunt problema.
„Polarizarea este între oameni care sunt în aceeași familie, în același grup de prieteni și în aceeași firmă, care ori se ceartă pe rupte pe tot felul de teme cu iz politic, ori tac și nu au curaj. Media pune conflictul în față și îi provoacă pe oameni să creadă că este de rău și să ia o parte. În momentul în care iei o parte sau alta, ești captiv acolo.”
Generalizările precum „toți fură” sau „toți sunt la fel” oferă explicații simple, dar reduc complexitatea realității. Un exercițiu util ar fi să încercăm să vedem deciziile celor pe care îi condamnăm din perspectiva lor și să ne întrebăm dacă acestea au o logică în contextul intereselor și constrângerilor lor.
Când televiziunea nu te informează, ci îți confirmă identitatea
Conform profesorului, o parte a publicului nu urmărește canalele de știri pentru a obține informații noi, ci pentru a-și auzi opiniile deja formate repetate. Comentariile, conflictele și dramatizarea devin o formă de validare și apartenență.
„Lumea nu se duce acolo ca să afle. O mare parte dintre cei care se uită la televiziunile de știri se uită ca să-și confirme ceea ce credeau deja și ca să-și lipească mai tare eticheta de apartenență la acel fel de gândire. Te duci ca să-ți confirmi că ești deștept: «Uite, așa este! Ăia sunt niște tâmpiți și niște răuvoitori».”
Costul nu este doar timpul, ci și energia mentală. Dacă gândirea ne este constant ocupată de conflicte care nu depind de noi, rămâne mai puțin spațiu pentru relații, planuri și activități asupra cărora avem control.
Cum ieși din gândirea în alb și negru
Radu Atanasiu sugerează un exercițiu simplu: în loc să clasificăm orice temă ca fiind 0 sau 100, să ne întrebăm unde ne situăm între cele două extreme.
„Dacă pui între 0 și 100 niște numere și te gândești: «Mie mi se pare că situația este așa, dar nu mi se pare sută la sută», începe discuția. Eu aș vrea ca Uniunea Europeană să se implice 65%, tu ai vrea 38%. Avem un pic de gândire, avem un pic de dezbatere. Între 65 și 38 putem să gândim, între 0 și 100 nu putem să gândim.”
Al doilea test este și mai direct: ce informație m-ar putea determina să-mi schimb părerea? Dacă răspunsul este „nimic”, atunci nu mai avem o opinie deschisă, ci o credință rigidă legată de identitatea noastră.
„Gândește-te: ce ai putea să afli sau să citești undeva ca să-ți schimbi părerea? Dacă răspunsul este «nimic», tu nu mai ai o opinie acolo, ai o credință ca aceea religioasă. Dacă nu este nimic care să te poată face să-ți pui la îndoială o convingere politică, atunci este un fel de închistare. Creierul, în bucata aceea, nu mai funcționează, ci s-a solidificat și stă cu o pancartă în mână: «Eu ăsta sunt, nu mă mai schimb».”
„De-a cui ești?” și pierderea vederii panoramice
Apartenența la familie, comunitate sau sat a fost mult timp un mecanism de siguranță. Astăzi, același reflex se poate transfera asupra unei ideologii, unui partid sau lider. În loc să ne definim prin gândirea și acțiunile noastre, ajungem să ne identificăm prin „de-ai cui suntem”.
„Ce se întâmplă când urmărești doar să ți se confirme ceea ce ai deja, ceea ce știi deja, opinia pe care o ai deja, sau când mergi numai pe apartenență și identitate de grup? Se întâmplă că nu gândești critic și îți pierzi, la un moment dat, vederea panoramică. Nu înțelegi jumătate din lumea în care trăiești.”
Gândirea critică nu înseamnă a nu mai avea încredere în nimeni. Un scepticism excesiv poate duce la teorii ale conspirației. Este necesar un echilibru între încredere și îndoială, precum și deschiderea de a ne verifica inclusiv ideile preferate.
România care gândește critic există deja
În ciuda unei situații dificile, Radu Atanasiu identifică și motive de optimism. Observă dezvoltarea programelor de dezbateri în licee, inițiativele care promovează gândirea critică și faptul că publicul este mai greu de manipulat comparativ cu anii 1990 sau 2000. Tot mai mulți oameni, afirmă el, renunță la certurile fără rost, își pun întrebări și caută să-și conducă viața.
Această mentalitate se leagă de conceptul psihologic numit „locus of control”: credința că alegerile personale pot influența evenimentele din viața noastră. Alternativa este să atribuim totul norocului, ghinionului, adversarilor sau politicienilor, renunțând astfel la controlul asupra propriei existențe.
„Dacă ai impresia că tot ceea ce ți se întâmplă vine de la noroc, ghinion, Mercur retrograd, dușmani sau politicieni, nu mai ai control asupra vieții tale. Ai o singură viață și ai dat frâiele altcuiva. Ia-ți frâiele înapoi, gândește cu capul tău și fă ceva cu viața ta.”
Școala ne învață să concurăm, nu să lucrăm împreună
Una dintre vulnerabilitățile societății, consideră profesorul, își are originea în sistemul educațional. Acesta recompensează aproape exclusiv performanța individuală și îi învață pe copii foarte puțin despre gestionarea conflictelor, intereselor divergente și colaborarea.
„Noi nu știm din școală și din familie să gestionăm alți oameni care au interese divergente față de noi. În momentul în care ai interese divergente față de mine, ești un idiot, ești răuvoitor, îmi vrei răul. Nu. Eu vreau să iau lucrul acesta, îl vrei și tu; hai să vedem cum gestionăm situația. Suntem incapabili să gestionăm conflictul și lucrul în echipă, mai ales dacă oamenii din echipă au interese divergente.”
Copiii care învață de mici să construiască împreună, să se certe și apoi să găsească soluții, vor putea gestiona mai bine dezacordurile în viața adultă. Fără acest antrenament, explicația cea mai simplă rămâne adesea: celălalt este incompetent, răuvoitor sau
Sursa articol: https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/cum-supravietuim-radu-atanasiu-romania-a-ajuns-ca-intr-un-autobuz-incins-fara-aer-conditionat-de-ce-ne-sare-tandara-din-orice
Sursa foto: Inquam Photos
