În anul 1963, un antreprenor american a demonstrat impactul devastator pe care îl poate avea o minciună bine documentată. Anthony „Tino” De Angelis a obținut împrumuturi considerabile, garantate cu ulei vegetal, însă rezervoarele care susțineau averea sa pe hârtie erau pline cu apă.
La prima vedere, totul părea în regulă. Uleiul era declarat existent, documentele atestau stocurile, iar creditorii erau convinși că investițiile lor erau în siguranță. Însă, pentru a descoperi adevărul, era necesară o analiză mai profundă.
Metoda de fraudă
De Angelis conducea Allied Crude Vegetable Oil, o firmă specializată în comercializarea uleiurilor vegetale, inclusiv ulei de soia. Modelul de afaceri se baza pe un sistem financiar comun: împrumuturi garantate cu marfă. Banca oferea fonduri, iar stocurile din depozit serveau ca garanție. Dacă firma nu își achita datoriile, creditorul putea vinde uleiul pentru a-și recupera banii.
Acest sistem se baza pe o condiție esențială: marfa menționată în acte trebuia să existe realmente în rezervoare. Aici intervenea însă frauda.
Băncile nu trimiteau inspectori pentru a verifica fiecare depozit în parte, ci se bazau pe certificate care atestau cantitățile stocate. Unele dintre aceste documente erau emise de o filială a American Express, care oferea credibilitate garanțiilor. Reputația companiei îi făcea pe creditori să aibă mai multă încredere în stocurile pe care nu le văzuseră niciodată.
De Angelis a profitat de discrepanța dintre ceea ce era scris în acte și realitatea din depozite. Metoda sa se baza pe un principiu simplu: uleiul plutește deasupra apei. Astfel, unele rezervoare erau umplute cu multă apă, acoperită de un strat subțire de ulei, ceea ce, la o verificare superficială, părea a fi exact ceea ce era declarat.
O schemă complexă
De asemenea, De Angelis folosea un alt truc. Angajații mutau uleiul dintr-un rezervor în altul prin conducte, astfel încât aceeași cantitate de marfă putea fi contabilizată de mai multe ori. Uleiul circula prin instalații, iar în documente stocurile păreau să crească. Procedeele prin care De Angelis a reușit să păcălească verificările au fost detaliate într-o relatare din acea perioadă a revistei TIME.
Ingineria acestei fraude avea limitări, însă puterea sa provenea din încrederea în documentele emise în urma verificărilor. Odată ce un certificat era emis, cantitatea menționată pe el putea susține un nou împrumut, iar fiecare inspecție superficială îi oferea lui De Angelis ocazia de a obține fonduri reale.
O parte din sumele obținute alimentau speculații pe piața uleiurilor vegetale. De Angelis achiziționa contracte pe bursă, mizând pe creșterea prețurilor. Astfel, peste frauda din depozite se adăuga riscul pieței: datoriile trebuiau achitate, iar stocurile erau în mare parte fictive, câștigurile fiind dependente de fluctuațiile de preț.
Consecințele scandalului
În noiembrie 1963, întreaga schemă s-a prăbușit. Allied Crude Vegetable Oil a intrat în faliment, iar creditorii au început să caute modalități de recuperare a sumelor investite. În acel moment, certificatele nu mai erau suficiente; era nevoie de marfă reală care să poată fi vândută.
Apa din rezervoare nu putea acoperi datoriile. Pierderile cauzate de acest scandal au fost estimate la peste 150 de milioane de dolari din acea vreme. De Angelis a fost condamnat la șapte ani de închisoare, lăsând în urmă creditori păgubiți și companii afectate, precum și o întrebare crucială: cum a fost posibil ca o asemenea fraudă să treacă prin atâtea verificări?
Pentru American Express, efectele au fost departe de a se limita la activitatea filialei implicate. Scandalul a amenințat reputația companiei, un aspect vital pentru orice instituție financiară. American Express a fost nevoită să aloce zeci de milioane de dolari pentru a acoperi cererile creditorilor filialei, încercând să limiteze pagubele și să își protejeze imaginea.
Povestea a fost cunoscută ulterior sub numele de „Marele scandal al uleiului pentru salată”, denumire ce pare aproape comică în contrast cu dimensiunea pierderilor suferite.
În centrul acestei povești se află o problemă serioasă. Între rezervor și bancă existau inspectori, certificate și nume de prestigiu, toate menite să ofere siguranță. Însă, atunci când verificarea inițială era greșită, fiecare document ulterior nu făcea decât să perpetueze minciuna.
Sursa articol: https://hotnews.ro/marele-scandal-al-uleiului-pentru-salata-scandalul-care-a-zguduit-lumea-financiara-americana-2372449
Sursa foto: distelAPPArath / Pixabay


